Nu
aveam de gând sa mai scriu,ma hotarasem sa iau oarecum o pauza
pentru a îmi reface moralul care e cam la pământ dar nu am
putut,cand sunt trista ideile parca nu se mai opresc .
Am
o întrebare care ma exaspereaza în ultima vreme...de ce inlocuim
unele persoane doar pentru ca, cunoaștem altele?
Frate
dacă un om ți-a fost alături o perioada de timp, tu de ce ii
întorci spatele după ce cunoști o persoana noua ?
Nu
ești în stare sa te descotorosesti de un om? Atunci stai în banca
ta și nu îl mai cauta când îți e greu.
Observ
ca la moda este prietenia pe interes și sincer cred ca ma depășesc
timpurile astea noi.
Nu
pot sa caut un om doar când îmi e mie greu și sa ii întorc
spatele când are el o problemă dar se pare ca ceilalți pot( azi mi
s-a întâmplat o faza de genu- voiam sa ies cu o prietena pe care nu
am mai văzut-o de mult și sa vorbesc cu ea despre cum ma simt dar
m-am lovit de un refuz foarte frumos ,motivul fiind genial „vreau
sa ies cu X și gagicasu ,nu e vina mea ca nu ai iubit...de parca
viața mea se învârte în jurul unui tip care azi e și mâine
dispare...)
Niciodată
nu voi înțelege lumea care face asta ,daca nu ești în stare de o
prietenie adevărata du-te pe un munte și stai în izolare sa vezi
ce o să apreciezi lumea după.
E
simplu sa întorci spatele atunci când ție îți e bine dar sa vezi
ce „bine” îți va fi atunci când cei pentru care ai lăsat
prieteni adevărați nu vor mai fi acolo sa te ridice așa cum o
făceau mereu pentru ca și lor li s-a luat de toate fazele astea ca
ei nu sunt tactu sa te ierte mereu.
Poate
ca ar trebui să mă duc într-o peștera și sa rămân acolo pentru
ca nu înțeleg timpurile astea,nu pot pur și simplu și poate ca
nici nu vreau.
E
adevărat ca am tot fost dezamăgită de așa zisi prieteni și încă
ma întreb de ce cred atât de mult și de ușor în oameni și
singurul răspuns e ca sunt naiva .Realizez
ca mai prietena sunt cu fosti iubiți care m-au rănit la un
momentdat dar care au fost mai sinceri cu mine, decât cu oamenii pe care
ii cunosc de când eram copil și aveam vreo 4-5 ani când au apărut
în viața mea .
Știu
sigur ca și eu m-am schimbat în ultimul timp,adica mai mult m-am
maturizat decât să mă fi schimbat dar încă nu întorc spatele
oamenilor care au nevoie de mine ( de ce să faci asta? Dacă omul
ăla m-a ales pe mine ca și confident sau ca persoana în fata
careia sa își deschidă sufletul de ce sa ii dau o alta plama
...daca ar fi vrut sa primeasca palme s-ar fi dus la sporturi de
contact și și-ar fi luat destulă bătaie acolo).
O
data cu trecerea timpului încep să mă declar dezamăgită din ce
în ce mai mult de oameni și încep sa îmi pierd încrederea în
orice om nou care apare cu un zâmbet larg și cu o fata drăguța (
prima oara ma gândesc :” tu ce mai vrei sa îmi iei?”,”ce vrei
sa fac și pentru tine?” sau „cât o să stai și tu în viața
mea?”).
Oamenii
nu mai sunt imprevizibili ,deja nu îți mai aduc culoare în viața
și deja te aștepți să vină sa facă zgomot și sa plece.
Se
pare ca postarea asta a ieșit mult mai serioasa decât mi-am dorit
dar unele lucruri chiar ma enerveaza la fel ca și unele persoane
care se pare ca au ieșit din viața mea exact din motivele de mai
sus.